De la prima palma data ...din "dragoste"...la spital!!!-6

bunica din partea tatalui a avut o casnicie de 53 ani, dintre care vreo 45 plini de pumni, picioare si alergat prin curte sa-i ia gatul cu toporul. de multe ori cei care au salvat-o de la moarte au fost cei 3 copii care se puneau in fata tatalui lor orbit de bautura.
a indurat maximul care se poate indura intr-o astfel de situatie. a dormit mai mult de jumatate din acesti ani la vecini, sau pur si simplu sub cerul liber ascunsa de el pana-i trecea betia. dar a indurat cu stoicism pana la capat, schilodind astfel sufletele copiilor ei, care si acum, oameni mari la 50 si ceva de ani, inca mai au traume din copilarie si nu le place sa-si aminteasca de tatal lor, mort acum 7 ani. au incetat sa-i mai zica tata si sa vina sa-l mai vada cu multi ani inainte de moartea lui
acum 2 saptamani am intrebat-o de ce astat atatia ani si a indurat chinuind astfel si copiii. mi-a raspuns ca nu avea unde sa se duca. a plecat o singura data inapoi la tatal ei, fara copii pt ca acesta era casatorit a doua oara si mama ei vitrega o suporta pe ea cu greu, daramite si pe cei 3 copii. asa ca a trebuit sa se intoarca la calvarul zilnic si sa uite ca ar putea avea vreodata o viata mai buna. si erau atat de saraci incat efectiv n-ar fi avut unde altundeva sa mearga, nu aveau din ce trai, abia le ajungeau banii sa puna o mamaliga cu ceapa pe masa.
astea erau vremurile de acum 50 ani. de acum 30-40 ani. acum insa e diferit. vremurile sunt diferite, nu si barbatii violenti, care nu s-au schimbat fata de atunci.
diferenta e insa ca sta in puterea voastra ca femei sa faceti ceva sa va fie mai bine.

cand eram mica aveam si noi o vecina care aproape in fiecare seara fugea impreuna cu copii din casa si se ascundea pe unde putea pentru ca ii era frica de barbatul care venea alcoolizat acasa dornic de scandal. Intotdeauna mi-era mila de ea si stateam si povesteam cu ea si alti copii. Dupa ce plecam noi la pe la casele noastre ea ramanea inca ore in sir impreuna cu copilasii ei pe strazi pana adormea barbatul ei. Dupa ani de zile a avut curajul sa-l paraseasca. S-a mutat impreuna cu cei trei copii la parintii ei si de atunci e fericita. Au trecut multi ani de atunci insa nu am uitat-o pe acea femeie care era mereu atat de trista. Ma bucur ca a avut puterea sa plece. Barbatul ei a ajuns rau de tot, cersea prin oras acum cativa ani fiind foarte bolnav. Nici nu stiu daca mai traieste. Era intr-un hal fara de hal.

Ultima oara a fost editat de baciu (2009-08-18 11:51:12)

nici eu si mai spun "Te iubesc"

asa e!

20 eu si el 24

Am trecut si eu printr-o experienta destul de urata. Dupa o relatie de 2, in care a fost numai lapte si miere. Incepuse intai cu violenta verbala si eu nu suportam, in conditiile in care parintii mei nu mi-au zis macar o data ''du-te dracu'', sa-mi zica el...apoi, avea niste apucaturi pe care si le controla in ultimul moment. De genul ca ridica mana ca pregatit pt o palma si cand sa dea, ma strangea de maxilar si ma pupa. El le lua ca pe niste glume, dar pt mine erau un semn de intrebare. Incepuse sa fie violent si in pat, cand nu voiam sa fac ceva ce el voia, se enerva, devenea agitat...am refuzat sa ma mai duc la el pentru ca mi-era frica. Si intr-o seara, in parc, ne-am certat destul de urat si mi-a dat o palma. N-am apucat sa reactionez, ca a inceput cu drama, a inceput sa planga, sa-l iert, ca nu stie ce-a fost in capul lui...eu eram mai mult decat socata, nu stiam cum sa reactionez. N-am stat nicio clipa pe ganduri, i-am spus ca ne despartim, ca se termina totul, ca nu ma umileste in halul ala. Am trecut peste datorita unui tip pe care il cunosteam, dar cu care nu fusese niciodata nimic mai mult decat salut. Am inceput sa vorbim, mi-am dat seama ca e o persoana extraordinara, am inceput o relatie...bineinteles, fostul continua cu amenintarile, ca ne bate pe amandoi...si intr-o seara cand ma aducea iub acasa, fostul era cu un prieten la mine la bloc, au inceput sa se ia de noi, i-au dat o palma lui iubi, eu am tipat, au coborat din masina fratele si varul lui iub si i-au batut pe ex-ul si pe prietenul lui de au facut pe ei (la modul cel mai serios). De atunci, cand ne vede vreunul din ei, trece pe partea cealalta a strazii.
De bine de rau, eu am scapat, dar va zic fetelor, la cel mai mic semn de violenta FUGITI cat va tin picioarele. Nu merita nimeni sa va sacrificati tineretea pt el.

  In cazul meu, si parintii lui ii bagau in cap ca el trebuie sa fie "barbatul" in casa. Eu nu am aflat toate astea decat foarte tarziu, pentru ca in fata se purtau frumos cu mine.
Daca facea ceva pentru mine ii spuneau ca ce-i prostu' meu? Ca eu trebuie sa fac curat si  mancare pentru el, nu el pentru mine.

si la mine a fost la fel cu tata, tot din cauza alcoolului pana cand am crescut si adica eu aveam vreo 15 ani si fratele meu 8-9 ani. si intr-o zi cand a inceput sa faca scandal si sa sara la bataie, ne-am  coalizat toti trei si din impinsaturi, ca nu a fost bataie, cert e ca tata a iesit cu un ochi vanat. si de atunci nu a mai sarit asa la agresiuni.
dar din pacate a ramas problema cu tulburarea in controlul impusurilor, adica se enerveaza usor si nu se poate controla foarte bine. asa este el. acum e mai bine s-a mai cumintit.

april sunset a scris:

andora a scris:

parca topicul asta ma face sa-i mai pun iubitului meu un plus la calitati

sa stii daca ieri ii gaseam 1001 defecte, dupa ce am citit pe aici, parca e cel mai frumos si mai cuminte si mai bun si etc

...dar nu trebuie sa-l laud prea mult ca poate si-o ia in cap   si ar mai fi o problema...el ma place asa...artagoasa cum sunt...mai am si eu momente cand ma satur sa comentez si atunci el intra in panica!!!....sunt suparata pe el???? sau ce am???? si atunci iar trebuie sa pun ceva...piper

mya     ufffff, ce copilarie